hai să ne jucăm de-a mama și de-a tata

viața m-a învățat să-mi păstrez fiecare mască
chiar dacă nu o mai folosesc niciodată
și camera s-a transformat într-o casă de păpuși
plină de chipuri fără viață
și cu toate că nu intru prea des
camera aceea mă atrage
privesc la măștile copilăriei
și mă regăsesc cu greu
adolescența mă privește
distantă și rebelă
mirându-se că-i deranjez liniștea
din fericire viața nu poate fi trasă pe roată
și nici sfârtecată între patru cămile
așa că mă simt cumva străin printre acele măști
și că niciuna nu mă reprezintă în totalitate
nici măcar cea de mâine
plină de riduri și întrebări nepuse
dar ce mă nedumerește cel mai mult
e că am văzut măștile plângând
ca o ceață strânsă la subsuoara crengilor
în prag de iarnă
hai să mergem mi-a spus

pentru că numai împreună putem da lumea rostogol