Mă nasc!

Ascult în tăcere concertul de orgă.
Solist fără mâini, fără picioare e... viața.
Acordurile umplu cu furie spațiul acum, dragă;
Nu mai pot nici clipi… E sublim!… zic eu, paiața,

Și... tac!

Inecând în cuvinte armonii infinit dăruite
De un suflet cu clape, instrument fără seamăn,
Amalgam fericit de sunet, culoare, simțiri definite,
Proiectate- n oglinzile anului fără de geamăn…

Rămân!

Să–mi aud iar sentința , să iubesc umilința
Un simbol pierdut al clipei ce uitarea o cerne,
Picurată încet prin ferestre păstrează cadența,
Fragmente sonore, cântări de iluzii eterne.

Adorm!