Iarna, Parcul Cișmigiu
are aceeași măsură a singurătății
egală doar cu absența mea

alerg, alerg
cu fața proaspăt bărbierită,
așteptând căderea definitivă a luminii
aici sunt fericit
eu și întunericul din mine

Curând se face atât de frig încât oamenii din jur
nu mai au suflete
Oho, Teddy,
Pe vremuri în Parcul Cișmigiu
oamenii își luau oglinzile cu ei
deși, înțelegi tu,
n-aveau nevoie de oglinzi

În noaptea aceasta
câinii adulmecă tihna zăpezii
uitând să mai latre

Dacă închid ochii
da, da
pot să aud doar sfânta pace a frigului.