mă plimbam până în zorii împietriți dintr-o dată de tine
cele din jur se opreau toate pielea îmi devenea translucidă
clanuri de păsări așezate pe coaste
fără aripi băteau aerul singure și vii

tu inventai limbajul
cu ironia strălucitoare nemișcată în fuga timpului
estet
nu știam despre nici o pierdere cele de aici păreau dintotdeauna singure mânii adunate sau răni străine fără de capăt
cuvintele lor așteptau să fie libere