da, omul se schimbă...
așa cum din toate fotografiile
amintirile dau bir cu fugiții
și se-ntorc de sărbători...
când zăpada sapă metafore
în lumina soarelui
așa cum ninsoare șterge
atât de subtil urmele...
aș vrea (păsări de jur-împrejurul sicriului
devenit ring)și nu oameni...
stau cu spatele la zidul invizibil,
mă sprijin pe un plâns bun (întrebându-mă!)
dacă mai sunt, pentru mine, brațele
care ar vrea să mă poarte...