pe jos,
ori dacă îți intră în ochi,
praful tot praf rămâne.
și-ar rămâne pe jos
dacă nu l-ar ridica vântul
și-apoi,
se împreunează unul cu celălalt,
într-o complicitate de stradă;
o zi și încă o zi
vârtejul va umblă fălos
ca să se știe,
e frate de sânge, cu o tornadă.
fără dansul aerului,
între cald și rece,
între cer și pământ,
nici vânt n-ar mai fi.
aproape că-ți poți imagina cum toate,
dar toate,
sunt, dar nu sunt fără…
o întâmplare.
cum nici cuvintele astea
n-ar fi spuse în același fel
dacă întâmplarea de a fi
n-ar fi fost.

fără ape, fără stele, făra foc,
aer, nori,
munți, păduri, țărână, flori…
ce întâmplare tristă ar fi fost,
ce lume stearpă!

doar fără mine,
lumea asta ar fi fost la fel,
cu un fir de praf
mai puțin.