obișnuiam să mă gândesc la tine
când stelele umpleau cerul
ai văzut
perdeaua aceea unde
aștrii par nuntași în haine sclipitoare
și printre ei alergă din când în când copiii
să-și stingă pofta de joacă

ieșeam din curte după ce toate erau rânduite
și toți ai casei luaserăm masa
așa cum era datina
împreună

pe uliță trăgeam aer în piept
încă se mai simțea mirosul florilor de salcâm
pășeam fără grabă către măgura de la marginea satului
era fântâna aia de la crucea drumurilor
o știi
acolo îmi plăcea să privesc cerul
mă rezemam de piatra rece
și-ascultam bucuria picăturilor
care cădeau din ciutură
și regăseau apele

uneori îmi părea că te aud
șoptindu-mi
din adâncul fântânii
mă ridicam repede
priveam în ea ca și când
te-aș fi putut vedea
chiar credeam asta
dar oricât m-aș fi grăbit
tu dispăreai
înainte să apuc să te văd
Stai!
și izvoarele îmi răspundeau
stai, stai, stai...