când s-au rupt din ploaie doi stropi de tăcere
în mine au început jocul
strigătele
care n-au mai încăput între maluri
ce valuri
câte refuzuri
căpătau
din simțuri
fibre nervoase
capilare ucise

totul s-a scurs
ploaia s-a stins
printre florile de câmp
sufocându-le

într-un ochi de baltă
se alintă
un nufăr albastru