prozaic treceam pe urmele ființei, vinovat de nu vei ști niciodată. frate cu moartea înlăuntrul meu, tresărind în fața zăvorâtei porți culegeam o privire întoarsă. mă vrei pentru tine dar, nu știi cum port în buzunar o cutie de culori. prin imaginea îngerului păzitor al doilea neatins întotdeauna. fără a ști, fără a vrea acordam la diapazon lipicioase urme. te străduiai să auzi vocea aranjând anumiți solzi. cineva te iubește, acolo unde oamenii se amestecă și fac schimburi cu surâsul tău, dezinteresat. îți spuneam. știi că semeni cu o frunză, forma doar încercare jucăușă din necunoscut. din lumea gesturilor. ți-am scris de multe ori să mă ierți, iar tu ai șters de deasupra porții semnul păsării care se zbate. înfloreai în mine și mamă te numeam, ca să pot dărui lumii de afară omul care cântă. scuturând raiul magia merge mai departe. pe urmă noi.