Maria - Ela

venim pe lume fără să știm de ce
e felul nostru de a aluneca în timp
plecăm fără să știm unde
osteniți uneori de preamultul secundelor
mă dau erou îmi spun să nu-mi fie frică
în fond e doar o amărâtă de viață
dinții zâmbesc zgribulind cu lacrimi
în ultima săptămână de patimi
să fie intensitatea suferinței o taină
să fie taina o ultimă încercare?
l-am uitat pe Dumnezeu?
ne amintim prea târziu de El
din când în când mă retrag în adâncurile minții
acolo unde este loc pentru hodină
ascund o boală rară sau poate femeie
copil rătăcit
de ochii ce ar izbucni în râs
la orice închidere a pleoapelor
anulez anii pe rolul ingrat al neînțelesului
ce rost mai are să număr orele înapoi?
dezolarea în spațiul ruinat al dorinței
e tot ce mai simt în fața porții de lemn
vreau oare odihna veșnică?
somnul cel alb



genunchii tăi apasă pielea pământului
lăsând urme de piatră între rădăcini
își revarsă greutatea în mâinile împreunate de câte ori ziua se rotește cu noaptea
luna își amintește sărutul apelor, iarna
inimile noastre pot modela mișcarea planetelor
de la începutul lui saturn până-n cele misterioase umbre venusiene
glasul înăbușă singurătatea în chemări
ascultate de păduri la fiecare tresărire de frunză
buzele primesc conturul fireștilor lacrimi
ca o binecuvântare


tu
cerșetor al cuvintelor țintuite pe cruce
cu ochii plecați înspre-ale firii păcate
nu vezi
nimeni nu-și întoarce ochii spre tine
nimeni nu-și amintește ieșirea din viață
nu-mi ești nici bărbat nici fiu nici iubit
atunci când ruga mea este spusă
ci doar eternitatea luând chipul după asemănarea noastră
luând trup după umbra trecerilor prin lume
gesturile se agață unul de altul
înlănțuire la masa-nchinării
liniștea cerului ne așteaptă
să trăim întru Domnul

strecurată printre gene
depărtare
aproape doar inima-n trei
semne



ea umblă în haine de lumină se lungește peste trup
aducând viața
în chipul celor ce se botează
din vinerea celor sfinte
nu suflă nici o vorbă ci doar zâmbește
cu ochii zămislind lacrima lumii
stă cu zilele să-l aștepte
atât de firesc
n-o doare suspinul
nici depărtarea
vrea chiar să odrăslească
în liniște
e mireasa nopții
cu voal de iubire
cuprinde cu somnul greu întunericul rece inert
ca pe un prunc
doar îngerii plâng în altar
a dumnezeire



***


Mi-am împletit fir de suflet cu firul tău, Marie, printre Poeziile tale. Acum doar mă aștern spre a-ți dărui din ceasul meu alb, o zbatere.

Iubire sfântă, ție, Marie.

Daniela, pentru Decembrie, 25 și pentru a sa zi de naștere.