E noapte
E întuneric
E rece
E viața mea...
În negura nopții
În negura vieții
Cu teamă la-nceput
Cu și mai mare teamă spre sfârșit
Cu emoția unui copil
Ce-abia și-a luat un premiu intâi
Ce-abia și-a primit o palmă
din supărarea mamei.
Mai fac un pas,
două,
trei,
dar greu...
Abia... abia continui...
Pași-mi sunt parcă-ncleștați
încleștați în intuneric
încleștați într-o existență
În care stăpânește doar pustietatea prea gri
Și parcă-ar vrea afară
Și parcă-ar încerca ceva
Dar în zadar...
E prea mare ceața
E prea pustie strada
E prea mult gri
Și nu-i putere
nu îndeajuns
Și-i altceva
E resemnare...
Ce și-a marcat prezența
Punându-și stăpânirea asupra-mi
Dar mai e ceva
mai e ...
Pierdută-n întuneric
În gânduri-nebușite de durere
de rece
de el ...
E o lumină ce-abia mai pâlpâie
E o picătura mică,mică,
de speranța
Și nu-i trecută
Nu încă...