*
departe de vremea apusului
jocuri de scântei în umblările noastre
când mâna se odihnea pe
umerii zeilor de jucărie. Din culorile minții,
din apele acelor bucurii care ne orbeau...

și tu cum mâgâi o insomnie.




*
dacă aș putea dintr-o privire
de-a ta să-mi smulg inima
s-o vând corbilor și să-mi
trec sângele tot la tine
prin atriile-nfometate

ah, cum aș muri într-o clipă




*
învinge-ți teama. Printre trecuturi
trecute, rămase ruine
din mine
nu știu cum se cheamă stările
negre. Să zbor mereu într-o
zi de iarnă din alb către alb,
din cer către ger. Și uite-mă că
sunt prins de tine și închis în
trup de lup.




*
altceva alfel nicăieri peste tot
cuprinsurile mâinilor mele fără
răsuflare despărțire de râuri
cad în apa din sufletul tău...

nimic nu ne întoarce spre durere.