Si uite ca s-a ajuns aici: peste ramasitele unei veri… exista cuvinte cu care sa o descriu? Se prabuseste cu un trosnet surd cadavrul putrezind al toamnei disperarii mele. In jurul meu, un purgatoriu sufocant, apasator de bronz si aur, in care sufletul, pierdut si obosit, se invarte in continuare intre un inceput lipsit de logica si un sfarsit atat de dureros pe cat era de evident. Si dulcea otrava ascunsa, ce am gustat-o de atatea ori de-a lungul drumului, incat va ramane in mine toata viata!
Si va inceta oare vreodata amintirea ta sa ma bantuie?
Si cate inserari fara apusuri? Cate dimineti fara rasarituri?Mai exista pentru mine un soare, dragul meu?Si daca da, cum sa il disting? Saracie de lumina, bogatie de culori, saracie de sperante, bogatie de vise, si sufletul meu ratacit si obosit se taraste in continuare printre baltile noroioase de pe caldaram, in timp mirosul pamantului ud si sufocat de frunzele moarte tipa in continuu in urechile mele deja surde la orice ratiune: ma indrept cu viteza spre un sfarsit intunecat, tacut si rece… nebunia!