nu mai întind mâinile după urma mânzului vânăt
aleargă în derută fără stăpân
îi ating umbra alunecând peste oameni
îi aduc apă la amiază
când răscolește apusul până la iarbă
nemaitrezind pământul
nici somnul

el are potcoave de suflet
într-o zi
fierarul a uitat să trăiască
lăsând un galop
fără picior

cine va ucide umbra mânzului
să-i poarte potcoava
pe frunte