Un valmasag imens de ganduri albe imi impaienjeneste creierul ca o retea confuza; idei ce se bat cap in cap se nasc, prind viata si mor in rapaitul cadentat, monoton si totusi linistitor al ploii de afara.

Balconul pare stramt. Ma sufoc parca si fata mea, raspunzand unei tainice chemari, trece granita invizibila.

Stropii reci imi umplu repede ochii, fruntea si respiratia,
umflandu-se in paraiase ce urmeaza cuminti linia reliefului, descriind meandre dantelate de la radacina nasului si pana la varful barbiei impins cu cutezanta inainte.

Fluidul fermecat curge, curge neincetat si praful se dizolva. Tot impurul sedimentat de ani crapa, se sparge si scrasneste in cioburi negre deasupra carora vartejul apelor se inchide cu voluptate.

Printre crapaturile crustei raze vioaie strapung cu ardoare neantul, intunericul.

Atunci, nervii degetelor zvacnesc, ca niste serpi in agonie si ca la un semn mana apuca condeiul, asternand pe hartie caracter dupa caracter.......

S C R I U.......