Mă uit în mine și regăsesc un animal ce hibernează și scoate pe nas aburi de căldură.
Viața e un carnaval printre canalele Veneției.Te ademenește cu panglici și conffeti, cu culori țipătoare, si fețe sclipitoare...eu în lumina soarelui mă deschid și simt pe trupul meu roze și crizanteme. Mirosul lor îl recunosc ca prin vis...ma mângâie și tresar ...dar țin ochii închiși.
O rază de lumină ma străpunge și lasă o gaură în trupul meu.Trece dincolo și eu stau răstignită și ma simt purificată.Trece dincolo și eu stau răstignită și ma simt purificată.Aștept să treaca, știu că o să treacă.Mă prăbușesc la pământ și-mi chircesc picioarele la piept.E atât de cald!dar e bine.
...Vreau să se termine carnavalul...vreau să văd în spatele măștilor.Vreau sa ating ochii, să simt buzele și conturul obrajilor.Ma tem de fețele serioase și fug, fug,nu stiu unde...tot înainte,orbită de neantul ce-l găsesc în calea mea.
Disperare,teamă,ochi bulbucați,dinți strânși,guri crispate,ligheane de lacrimi.
Daca-aș stii să desenez aș imagina un cer albastru și un câmp întins cu flori albastre,galbene,roșii...
Ce e cu ochii ăștia reci care mă privesc din toate părțile?Ce vor de la mine?Nu știu.
Cenușă și apă;oase și pământ;deltă și stuf;pescari și votcă;humă și artă;humus și porc mistreț...PÃDURE VERDE-mânie.
Catedrala ființei mele se prabușește și scoate un zgomot teribil;și cât praf...vom face alta...pe râu în jos, pe un mal frumos...zidi-vom pe Ana pân'la tâțișoare, pân' la pulpișoare și Manole de durere se va arunca de pe schelă.