Cu soare-n priviri,cu usa deschisa astept vantul.Vantul diminetii,acea adiere rece ce-ti invadeaza narile mai tare ca gerul iernii.Zi dupa zi,dimineata dupa dimineata..acelasi scenariu-vantul ocoleste strada mea...

***

Dupa dimineti in sir de asteptare,m-am hotarat sa renunt,sa schimb povestea diminetilor mele.Am iesit sa ma plimb,doar eu si gandurile mele..si un bilet de tramvai folosit.Am ajuns intr-un parc cu banci verzi.M-am asezat pe una de la marginea lacului.Oameni grabiti-probabil indreptandu-se spre serviciu,batrani,mame si carucioare..toti alcatuiau un tablou in privirea mea.

O perioada,banca mi-a apartinut intr-u totul..pana intr-o zi.

Zambeste,ma saluta si se aseaza langa mine.Cuvinte..siruri intregi de cuvinte au curs,le-am primit si le-am lasat sa se duca..pastrandu-le caldura.

In poveste au aparut si glume iar apoi rasete.Framantari urmate de discutii,incheiate cu saruturi.Am lasat si stelele sa patrunda si noaptea sa ne imbratiseze.Toate au fost intregite de nisipul fin si fiorul marii reci.Si seri si dimineti..Si mi-era frig si-i era cald..si florile tacerii.

Dupa ce eu lasasem in urma vantul diminetii..se pierduse pe alte strazi,acesta ajunge la fereastra lui si odata cu vantul,ultimele siruri de cuvinte-nerostite in intregime.

In acea dimineata, pe banca verde din parc,vantul acela rece ce il va fermeca ulterior, nu-l invadase.Asa ca a dat sirurile noastre de cuvinte pe raceala vantului.

Am asteptat atata timp vantul iar in final,el imi ia sufletul ce-l inlocuise.