To My Mistery Man

Sunt foarte tristă ,iubitule,
Simt cum plouă în sufletul meu cu picături mari
de argint topit
mă doare absența ta;
este o durere fizică profundă pe care o simt
în fiecare celulă a trupului meu.

De ce ești așa departe?
De ce nu poți fi aici ,acum când in sufletul meu
plouă cu picuri grei de argint topit
care în cădere se transformă în plumb
și îmi lovesc acel fin lanț de ADN.
EXPLODEZ!

Mă dezintegrez.
Vino iubite la pieptul meu!
Sărută-mi sânul cu dor,
transformă picurii in rouă
si aduna roua de pe buzele mele;
sărută-mă precum ai săruta o lalea.

Om al misterelor , pierdut departe în noapte,
o furtună ai dezlănțuit în sufletul meu.
Cine ești tu,
de pornești stihiile în adâncul ființei mele?

Vino iubite !
Oprește furtuna!
Îneacă-mă în sărutări,
dă sens efemerei clipe.
Lasă-mă să te privesc
pentru a primi din nou lumină ochii mei

Stăpână ți-am fost ,ție, în adâncul nopții,
iar acum pierdut?
Unde ești , iubite?
Durerea , mă sfaramă în praf de stele.