"Raiul meu beteag
de pe alt meleag
cât îmi ești de drag
nu știu cum..."
("Mica țiganiadă" - Șerban Foarță, Andrei Ujică)



nu mi-e rușine să spun tata era țigan
avea tot timpul cântece-n mâini și o sticlă de țuică pe masă
zicea că sunt băiatul lui
mă privea tulbure mă-nvăța să trăiesc liber
să mă joc violent și să dansez ca și cum
mi-aș goli inima-n sufletul altora

îmi tresare și-acum șatra noastră în sânge
își întinde corturile negre pe inimă și simt durerea tatălui meu
când mă-nvârt ca și el într-un apartament strâmt de bloc
ca un animal nărăvaș într-o cușcă
beau țuică și noaptea visez câmpuri largi și coviltire aurite de lună
visez haitele fraților mei și vânez libertate
umăr la umăr cu tata

tata era țigan nu mi-a fost vreodată rușine cu el
nici când auzeam cum vorbește cu mama
și chiar și apoi
am plâns când într-o toamnă ca asta
mi-a pus în palmă o castană și-a spus
că natura se închide în sânul ei
ca și fructele coapte în pumnul meu
am plâns și am aruncat-o în el
o vreme a avut o vânătaie pe frunte
între timp eu am devenit o femeie banală
îmi traversez toamnele cu o dantelă neagră pe față
și o vânătaie în suflet