Mi-am privit palma și te-am văzut
rătăcind printre liniile vieții și-ale iubirii
m-am uitat în oglindă și erai
în umbra deformată a imaginii mele
mi-am ascultat gândurile și te-am auzit
plângând la rădăcina lor
ochii absorb lumina în care locuiești
printre interstiții de disperare
ți-am văzut umbra pe stradă lingând asfaltul
tu nu erai, ci doar durerea ta înveșmântată-n doliu
ți-am auzit strigătul înalt cât o catedrală
scormonind deznădejdea de la marginea morții
timpul nu-ți mai suporta vocea de alarmă inutilă
ai făcut baie într-o cadă umplută cu alcoolul imoralității
de te-am iubit cândva și mi-ai înfipt în corp o mie de ace
eu te-am iertat cum iert oamenii dușmanii morți
mi-e milă de trupul tău prefăcut cavou
de sufletul ștrangulat de remușcări
de ochii albaștri deschiși complet către neființă
de ceea ce-ai ajuns : un plâns murdar tăiat de-o lamă de cuțit.