iubita mea din colțul cel mai nobil
păianjen de-ntuneric îți țes în strofe chipul
de blond copil s-ascunzi în palme ochiul
ca destinul nostru este încă imposibil

te înduplecă și iartă că te pot privi și încă
tot mai bat la poarta visurilor tale
cu un dor de stâncă cu un dor de floare
inima ta bate-n visurile mele încă

acoperă-te cu umbre, ascunde-te de mine
nu ne-om ghici pe veci cine fi-vom
ce suflet e iubirea , ce dragoste-i un om
ce tu ești eu , ce eu sunt tine!

încă, ani ne-așteaptă fericirea , să rodim
culoarea ei de mugur când șoptește : ce e ?
barbatul, spirit antic. Sufletul divin , femeie
Etern și Început, un tot mai des : iubim. Iubim!