în fiecare apartament de pe scara mea există o mumie. cel puțin una. nu e nimic interesant în a fi mumie. poate doar faptul că nici una nu poartă ceas de mână. acum 2 zile m-am izbit accidental de mumia care habitează la mine în apartament. dimineața devreme. am intrat fără să bat la ușă în baie. pe mine nu mă supăra faptul că împărțim același aer sau același laptop, pe mine mă stresează că-mi folosește periuța mea de dinți.
-ascultă, de ce-mi folosești periuța de dinți?! nu-ți ajunge că te las să dormi cu mine în pat?
a închis ochii, spuma i se scurgea printre dinții îngălbeniți.
-iartă-mă, te rog, iartă-mă.
i-am pus în palmă o hârtie de 5 euro.
-du-te și cumpără-ți o periuță de dinți.
a plecat fluierând. pe scară s-a întâlnit cu mumia de la 2, o puștoiacă de 17 ani.
-hai să jucăm șotron.
am ieșit pe terasă.
-mă, mumio, du-te domnule și ia-ți periuță că ne supărăm.
-ok.
a plecat. de atunci n-am mai văzut-o niciodată. uneori noaptea mi se pare că se ridică din pat și se duce la bucătărie să bea apă. atunci fug repede după ea. degeaba, sticla de apă e la locul ei, televizorul merge cu sonorul închis, nimeni. totuși în salon canapeaua roșie e deranjată, ca și cum cineva a părăsit în grabă locul crimei speriat de sirenele poliției.