Crestea porumbei.
Pe unul il striga Tubii'. Nu știu dacă era numele porumbelului sau era asa un fel de "aport!" pentru zburătoare.
Tubi-tubi-tubi..răsuna in diminețile copilăriei..Tubi..hai la tata...Si venea porumbelul cu cate o râmă in gură..ii curgea saliva de poftă , da' n-o mânca, i-o dădea lu' vecinu'. Vecinu' ii dădea Pufarin in schimb. Părea o afacere cinstită.
Cred ca a trăit porumbelul ala vreo cinșpe' ani cu toate că in ultimii ani nu mai zbura decât într-o aripă, in cerc. A murit încercând să zboare la milimetru prin fata "bistrițeanului", trenul care mergea spre Bistrița. V-am zis ca nu mai avea direcție.
Porumbelul Tubi...
A fost îngropat sub o jumate' de cărămida într-o zi însorită de octombrie. I-am scris numele cu creion chimic si i-am pus o pană într-o guma de mestecat in loc de cruce.
De-aia zic eu ca banii se câștigă greu si coșmarul meu e să nu dau peste vreun tren bistrițean când merg in cercuri si să mă-ngroape din bani publici si să-mi scrie greșit numele pe vreo caramida.