ca un roi de termite orașul zumzăie în asfințit
liniștea e albastră aici și are inflexiuni stranii
o platoșă chitinoasă mi-e creierul
amețit de aromele unor bucătării invizibile
prin care circulă nestingheriți turiști japonezi
cu aparatele foto mereu armate

am mai scris
„orbitele îmi sângerau ca un soare întârziat la răsărit...."
dar plictiseala mi s-a infiltrat în vene cu febrilitatea
șarpelui cobra la vederea șoarecelui obez
și am stins lumina înfășurându-mă în brațele tale
sub plapuma bleu abia cumpărată de la carrefour

inima mea e un gândac de bucătărie
oricât ai încerca s-o ucizi nu cedează
nici măcar călcată în picioare de bocancii vechi
cu care mergeai la concertele de trash din Salubritatea
și, mai târziu, din Arenele Romane

în brațele tale e totul cald
nu pufos, nu amețitor, numai cald
și întunericul mi-e prietenos de la o vreme

cu tine coșmarele au farmec
îmi picură spaima în doze mici
și inofensive doar ca să mă țină departe
de orice tentativă de suicid sentimental

în vis
aburi roșii și galbeni
îmi invadează camera
cu tapet unsuros
în care n-am mai făcut
curat de o veșnicie

doar dincolo de geam
o lume întreeagă se pregătește
de asaltul șoselelor înzăpezite
de ura de stres și de job și
de orele cenușii și
morbide ale zilei