mi se părea că mai făcusem asta de o mie de ori,
să-ți spun eu plec și nu pot să te iau cu mine
cred că începusem să spun asta și cînd mergeam singur
era un fel de a-mi face curaj
și, ca un efect secundar, frică

tu ziceai întotdeauna altceva
tu nu protestai împotriva faptului că plecam
dar te nedumerea că toată lumea trebuie să moară
moartea ți se părea o prostie birocratică
de asemenea, aveai rezerve față de necesitatea
ca doi indivizi fără o vină majoră
să fie îngropați sub bolovani atît de des,
în fine, considerai inoportună secarea noastră de sînge și amintiri,
cum i-ai goli unei mierle burtica de intestine.

eu eram pregătit pentru a întîmpina aceste obiecții
și strigam
taci din gură!
taci!
și strigînd încă mă apropiam
și îți luam fața în mîini
ca un copil un chiup cu miere

și în clipa aia (în vis) tu ai spus cel mai ciudat lucru, ai spus
atunci ia-mă cu tine cînd te întorci,
și zîmbeai ca și cum ai fi știut
că noi aveam să murim de multe ori
dar niciodată împreună