când vreau să cresc închid ochii și îmi imaginez
cred că doar eu sunt de vină pentru ceea ce i se întâmplă femeii de lut
așa îmi place să cunosc oameni și când trag de cuvinte sunt deja acolo îmbrăcați în alb și negru
niciodată gri ăștia au nume ciudate
nu este treaba mea
nu știu
să nu mă crezi niciodată
sigur îți va prinde bine un duș
trebuie să plec
te iubesc simt că o iau razna
sună aiurea dar îmi trebuie o pauză

într-o zi am să învelesc în ziare ceea ce nu-mi place
femeia de lut are cicatrici pe tot corpul
când eram copil credeam că dacă am un șpaclu
și un cuțit
pot îndrepta orice dar timpul rămâne mereu
nu ți-am spus să rămâi în pat
în pat tu ești cel mai bun
nu azi
azi vreau să cresc jur că n-am vrut să spun altceva

întotdeauna locuim în mai multe locuri
doar așternutul este același
îmi place să cred că într-o zi
când voi uita
am să fiu iar eu
privind în golul dintre mine și ceilalți
cine e Dumnezeu?

n-am locuit niciodată într-o mansardă
am auzit că acolo toate femeile sunt frumoase
când fac dragoste pe stradă nu trece nimeni
toți se opresc ca fluturii într-o floare
ce zi ciudată
apoi trec nouă luni parcurile sunt pline de copii niciun om curajos
nu este singur
mai ales când afară plouă cu găleata
iar cei necunoscuți se duc la petreceri se îmbată își cumpără un bilet de parcare
o fi lună plină afară?
apoi ajungi într-un terminal de aici pleacă toți
trebuie doar să zbori
la coadă pe unii îi cheamă la fel pe alții nu-i strigă nimeni
și rămân

cresc și îmi spun mereu
în 1969 visele erau doar o scurtătură prin noapte