Gândul mă poartă în cele mai obscure colțuri ale minții,
Paralizat,și fără nici-o cale de scăpare la-ndemână,
Încerc să mă opun,să scap din brațele prinsorii,
Dar el insistă și-mi arată ce e negru-n viața mea.
Și mă cutremur,în fața celor revelate acum,
Spunând că nu e cu putință ca ființa mea să fie
Cea care face toate astea,făra să fiu avertizat.
Mă zvârcolesc,mă consolez cu gândul,
Că poate ce-mi arată..E fals,străin de mine!
Dar pe drumul indicat,ce-am mers până acuma,
Erau și fapte,amintiri,indubitabil ale mele!

Dezmeticit,ieșit din purgatoriul propriu,
Realizez c-am fost ce-am fost,și sânt,
Și timpul ce urmează a veni,mă va găsi.
Aici,acolo...Exact așa cum eu voi fi!