moartea cu mâinile albe
îmi caută pulsul,
și cântec îmi sună-n urechi
hârjâitul oaselor ei, pe podele.

hai să închinăm,
cucuta doar ce și-a muls
negrele-i ugere în cupe!
moartea cu mâinile ei albe
îmi întinde-un pahar.
însetat îl înșfac, și gândesc:
demult îl râvnesc, cumătră!

moartea c-o mână albă
mă conduce la braț,
îmi zâmbește cu dinții ei albi,
și plecăm.
pășind alături de umărul ei alb,
îi șoptesc:
te așteptam demult, madam!