stau la masă cu o femeie
încerc să o recunosc
îi știu ridurile de pe frunte
ochii triști
sânii orgolioși
talia subțire
venele deschise
îmi spune că e
sabie lângă inimă
când plâng se apleacă
îmi șterge lacrima
aduce norii pe fruntea mea
îmi cântă ceva trist
mă ridic
îmi întind aripile moarte
în amorțeală
urăsc locurile astea de taifas
era altul Bucureștiul meu
mă înalț
se uită lung după mine
o recunosc
simt cioburi de altădată
pe aripi
sunt eu
atunci când nu zburam
când tu mă trimiteai
între iad și rai