de mâine lumea mea va fi una cu telecomandă
totul automat
să apăs pe butoanele vieții
respiră iubește dansează
am mașină șmecheră
spală clătește stoarce
păcat că nu poate iubi
ar fi un partener de nădejde
mă tot gîndeam ce bun ar fi
un bărbat cu telecomandă
butoanele le creez eu
roșu iubește
verde stai
albastru mângâie
galben taci
mov zâmbește
aș putea iubi când am chef
nu mi-ar mai vâna nimeni egoismul
aș putea fi doar ceea ce sunt
o femeie care nu înțelege lumea
care nu o vrea
și mai ales care se dezminte
de cele mai multe ori de ea însăși

apoi mă trezesc
știu că norii și Dumnezeu nu au nevoie de comenzi
înțeleg că cerul râde în hohote de suferințele noastre
și atunci deschid cutia Pandorei
las nepăsarea să iasă
și râd tâmp pe sub pleoapele tale