Astept clipa ce-ntarzie sa vina, sa-mi scot palaria razand, sa pot spune:"-Te-am prins iubire, acum esti a mea!
te vreau ca pe soarele mare ascuns dupa perdea".
Sa strang fericirea singuratatii, eul, ce face sa fiu omul si zeul, sa stiu ca traiesc si ca cenusa voi fi, un om alaturi de lutul vinetiu, sa plang pe umarul gol si iubit, sa cant lacrima ce acum o pierd, sa fug de omul negru, murdar, cu peticul hainei ce anunt-a stergar.
Arunc privirea cu puterea unui zeu in urma nimicului eu sa vad cum toti asculta un cant iar ala-i sufletul meu marunt.
-Ce ti-am facut?De ce nu vii?Te-am speriat cu moartea unei mumii?
-De ce nu mai sufli..ce s-a-ntamplat?
E sufletul vantului plin de noroi, e..poate..legatura a doua suflete noi, e visul prezent pana acum...e-n noi, ne leaga, ne-arunca..e totul noroi.
Ma-nchid in cenusa de plumb si astept in cuptorul viu o furtuna, un mormant.
Astept clipa cand voi fi doar eu, omul si zeul.