e ca și cum rătăcit într-o vale
desculț pământul are miros de toamnă
când mă uit urma pare cuprinsă de apropriere apoi
se lungește lipsită de viață
pare doar un perete lucind depărtări

oamenii încarcă căruțe cu fân
tac prin mine șoapte
reci mă gonesc din poartă în poartă
o casă albă îmi lipește privirea
e ca și cum a fost lovită de nevăzut
norul din juru-i nemișcat în rest culoare
până-n-năuntru

prin dreptul ei merg aproape
din ce în ce și mâine
să-i fiu mai adânc
să-i rămân