Mă dădeam huța în parcul
Dintre blocuri,
Alături de copiii de vârsta mea.
Pe banca, din fața mea,
3 pensionari jucau table.
Pleosc-buf-trosc!!!
O poezie schiloadă,
Aterizează chiar în fața mea.
(Probabil o aruncase de la geam,
poetul de la 3.)
Mă reped spre ea:
„Ești bine dragă?”
O ridic în picioare, o scutur de praf.
Din nas i se prelinge un firicel subțire se sânge.
Îmi scot batista din buzunarul de la piept,
și îi șterg sângele din nas.
"Ridică mâna în sus, să se oprească hemoragia!"
(Pensionarii de pe bancă privesc amuzați cum
poeziei, îi iese prin tricoul subțire, de vară,
un oscior subțire în formă de rimă ratată.)
Veselia e generală:
Copiii râd zgomotos,
Pensionarii se amuză copios,
O gospodină din blocul 14, s-a oprit
Din întinsul rufelor pe frânghie
Și râde cu mâna gură.
De la 3 iese pe balcon
Poetul
Și strigă: „Să te duci! Nu vreau să mai știu de tine niciodată!
Curvooo!”
Poezia plânge cu lacrimi mari,
Eu mă simt mișcat de durerea ei și îi zic încet:
„Hai la mine acasă, că mie îmi plac poeziile schiloade.”