Trop, trop, trop cu săndăluțele pe asfaltul din fața casei. E cârna, e rotundă, e plina de viață și mi-e atât de dragă încât…

Râde peltic printre dalii și vrejuri de roșii ce o privesc de sus. O urmăresc pe sub gene să creadă că nu o văd. Sunt ca un arc, gata să sar în caz de pericol, gata s-o apăr de…râme!? Doamne, vrea să mănânce râma! Sar și-i smulg biata creatură din mâna. Nu plânge, am să-ti dau o păpădie! Uite ce de steluțe are – nu sufla că zboară!- fiecare stelută se ridică la cer și când se adună mai multe fac nori si ploua! Din ploaie ies păpădii. Acuma poți să sufli. Hai că te iau in brațe să le vezi cum zboară. Vezi ce departe se duc? Da, rațele mac mac. Nu, nu mușcă, fac doar mac, mac. Labuțele lor sunt portocalii. Da, sunt murdare de noroi, se duc acum la baltă să se spele. Sigur ca le place în apa, ție nu-ți place? Păi vezi? Vrei labuțe portocalii? Hm! Poate găsim în piață. Sigur că luăm și lapte pentru pisoi. Nu, piersicile nu s-au copt încă. Se coc în cuptorul soarelui. Păi ai încercat să te uiți la soare? Vezi ca nu poți? D’aia nu vezi nici cuptorul. Stai să-ți șterg ochișorii! Știu ca ai și tu batistă dar asta e mai mare. Bine, șterege-te singură.

Nuni, au trecut treizeci de ani de când am avut conversația asta.