Ar trebui sa-mi ascult gandul batran... Sa nu-ti mai ies cuvant la tarmul furtunilor tacute de tine... Ar trebui sa te las dincolo, acolo in marginea ta de singuratate, cu aristrocrata ta nepasare... Fiindca nu cunosc mila, acel sentiment pe care mi-l atribui din cand in cand... Nu de mila stau cu asteptarea in brate... Te iubesc desi stim amandoi ca n-ai nici un merit pentru a primi aceasta iubire... zadarnic mi-as striga gandurile, esti orb de atata infumurare, de atata: Mi se cuvine Iubirea...
Si ca sa fiu sincera, cred ca iubirea nu este rodul mintii mele, de-ai vedea ce ancore mi-a legat gandul batran de umbra pasilor porniti peste ape... Cred ca iubirea gandului nebun, ala tanar, te iubeste, ma zboara spre indiferenta ta aristrocrata, si mai cred ca, asa impietrita de astea doua ganduri, nu-ti voi veni cu adevarat - niciodata!

Iertati-ma... era firesc sa scriu aiurea la ora 5, 30 dimineata... ma iertati?