Suntem fericiti prea puțin
fiindcă visăm cu ochii deschiși,
iar atunci cînd dormim uităm să visăm.
Suntem prea lași ca să recunoaștem că
dacă am fi mai leneși ne-ar merge mai bine,
fiindcă am fi forțați să gândim mai mult.
Ne ascundem în spatele egalităților dintr-o prostie,
în loc să facem ceea ce ne-ar plăcea cu adevărat.
Iubim pe furate, doar câte-o secundă, de frică să nu fim furați cu totul chiar de cei pe care-i iubim.
Ne împiedicăm, chipurile, de morală, dar suntem oricând dispuși să ne schimbăm setul fundamental de valori.
Ne convine aritmetica până când aflăm că există soluții duble, iar dintre semne iubim mai mult, și nu-mi explic de ce, plusul.
Ne simțim în siguranță când viața noastră este predictibilă, deși, cele mai mari revoluții în știință sau chiar în viața noastră a fiecăruia nu țin de continuitate.
Apreciem mai mult necunoscutul pentru că doar el ne taxează cu adevărat.
Ne este frică de moarte doar fiindcă nu credem că putem muri de mai multe ori.