Sătul de umbra nopții, monotonă,
m-am risipit prin ploaie
mergând spre primul val.
Cădeau de plumb iar norii.
Sătul de liniște, pustiu,
m-am rătăcit prin noapte
la ceasul ei târziu
și-am aplecat spre ziduri
o umbră din neant.
Erau ruine toate
și tot ploua constant.
Sătul de rătăcire
și pierderea de sine
am adunat din pietre
tăcerea nopții în mine
și-am plâns în miez de noapte
pe cripta unui mort,
în cimitirul tragic, pustiu
și fără rost.