Da, Doamne, pleca-voi spre pământ,
Precum voiești, ca om să-Þi fiu.
E vrerea Ta, dar aripile-mi dau avânt
Și mie, căci ea e jos acolo, știu.

Da, Doamne, o iubesc din veacuri
Și peste veacuri tot ea îmi apare
Căci, de o văd, ca unda-n lacuri
Tresare inima și bate tot mai tare.

Da, Doamne, știu. Ne-ai povestit odat’
Cum ne-ai născut din vrere:
Pus-ai soare, două stele și puțin le-ai mângâiat,
Iară ea, deschise ochii, cu un zâmbet... numai miere.
Pentru mine-ai luat din nouri
Picături din ploi de mai,
Bulgăr mare dintre luturi
Și... năravul de la cai.

Da, știu, Doamne și mi-e dragă.
Ea îmi ferici privirea
După ce Þi-am spus eu „Tată”
Și Þi-am înteles uimirea.

Da, știu, Doamne, ne ești Tată.
Ne zâmbeai la amândoi
Când cerut-am de îndată
Să plecăm de mână, doi.

O, ce vremuri dinspre veacuri...
În Egipet, s-o fac a mea
Venit cu legiuni pe flancuri
Ea, Cleopatra, îmi zâmbea.

Iar la Verona... cât de tineri fost-am!
Cât o iubeam...! Și ea pe mine.
Dar nemișcat ea m-a zărit cum stam
Și a crezut că am venit la Tine.

Da, Doamne, știu, ar trebui să zbor
Îndată, mă grăbesc, se-nchide vadu’.
Aaa...., mai spune-o dată, -n lumea lor
Ea este... cine?, iară eu sunt... Radu?