șchiop de trei vieți
sufletul meu nu își mai cheamă
nemurirea în foc
zice că l-au luat apele sâmbetei
peste picior
și a prins greșit mersul
pe dos al vremurilor

Iacov în mine strigă căință
mântuire primind pe un râu mai jos
de a cincea minune a lumii
pelerin între două cetăți
spiritul meu își duce
piciorul pe partea cealaltă
a porții de har

Indra îmi lasă privirea amară
cu două inocențe pierdute
neprevăzător suflet îmi sunt
prin bezna închiselor sorți
ce patimi în ruine
blesteme căzute din zeități
cu ochii deschiși
înspre Nume


temperantă îmi pare mișcarea-n
materii diluate-n albastru
roșu arzător nesuflând
cu o măsură nepierdută înainte
revine sufletul la altă
întrupare neșchiopătată
de sfertul mers
mai sus