Am vrut să stau la margine de mal
și să-mi cumpăr un strop de repaos
de la o floare obosită ca un hamal
de un zgomot, de albină, fără adaos.

Numai banul îmi face belele
și mai scriu versuri fără nici in rost
pe altarul de rugăciuni rebele,
iar zilele îmi sunt un ieri cam anost.

Contur desăvârșit de armonie
era toată făptura ta iubito,
m-ai fermecat pe drum de agonie
în tristețea pe care-am făurit-o.

Aveam aura petalelor de crin,
eternitatea lumii trecătoare,
datina năravului divin,
dar astăzi și amintirea ne doare.

Nu ne mai zâmbește umbra refăcută,
anii de dor ne vor fi ecou mereu,
ploaia ne era cadența tăcută;
m-ai pierdut și tu, m-am pierdut și eu.