Al patrulea poem pe care îl dăruiesc


Un pod care leagă doar două întâmplări zâmbitoare
a fost pus între noi, îl trec înspre tine
și-mi par fericit sau ceva pe aproape.
omenirea ori vremea se ocupă cu lucruri mărunte.
domnișoară, ți s-au culcușit în ochi toate sensurile,
iar pentru tine am desprins de mine
cel mai important lucru din lume – o altă femeie.
și vine lumea peste noi încet ca o lavă cuminte.
detașat de timp nu sunt, poate numai din pricina trupului.
detașat de viață nu sunt, poate numai din pricina mea.
scriu – atâtea lucruri se întâmplă deodată zadarnic.


pe vremuri, umblau fetele în genunchi după pana mea prin casă,
ca reumaticele babe prin biserici după Dumnezeu.
acum nu știu despre iubire dacă ea există
atunci când ești bătrân, tot ce știu e că acum
ea pare să nu fie, poate numai din pricina tinereții.
nefericiți sunt toți, dar toți știu că pot da fericirea altora.
nu râd, dar tu, după ce te plimbi pe mine
ca un melc imperial, cu coarnele ascunse,
mai înțelegi umeda dâră, dâra de la patul meu
la fericirea ta?
omenirea se ocupă cu lucruri mărunte
și lumea vine peste noi ca o lavă cuminte,
sanguin și ritmic precum o coadă înfoiată de mâță nervoasă.
ne îndrăgostim de toate, atinge-mă și hai să-ți arăt
lucrurile simple care îi așteaptă pe oamenii simpli!