Nu incerca s-abati furtuna solitara,
Caci sunt si eu un spirit pribeag si parapadit
Si poate n-am sa pot rapune stingerea-ti amara
Sau doar sa isc tamaduirea duhului mahnit.

Nu narui negura rarita in crampei,
Caci sunt si eu aievea din soare o frantura
Si n-am sa ma dezlantui cu tunete-n atei,
Si n-am sa urlu ca un tartor Colosului ura.

Si chiar de vrei sa-ncerci pieirea unu haos
Opreste-te! caci sunt si eu nedeslusirea unei aripi de ragaz
Si ma-nfioara rasuflarea profana ce-adoarme intru paos
Ce adanceste glasul mirenesc,departe in deznadejde si necaz.

Nu imbata eresul supliciului ravnit,
Caci duc si eu o cruce pe pamant...a lumii austere,
Dar patima se naste Infernulului in chinul infinit
Canonul vietii e aici colorul infipt in dulcea mea durere.

Te rog! nu inalta nesansa in declin,
Caci sunt si eu o naucire a ruinelor nefaste
Si nu pot da suflare in neant
Decat doar daca marile-s albastre...