Privesc prin fereastra
unui om beat
Și văd
dincolo de ea
totul altfel
decât
dincoace de ea…

Afară e noapte,
Înăuntru
e zi.

Înăntru e rece,
Afară
e cald.

Nimic
nu se potrivește!

Ba nu…
NIMICUL
se potrivește

Nimicul
de sub mâna
întinsă
spre detalii

Nimicul
de sub perna
unde pletele
zadarnic caută

Nimicul
de pe cerul
unde păsările
părăsesc brazii
în semn de
victorie

Nimicul
din văzduhul
unde frunzele
pășesc sfioase
sau furioase
spre pământul
din care toți
am răsărit

Nimicul
din râul
care-și cântă trist
rodul pântecului
mereu râvnit
de mare

Nimicul,
din care
au crescut
dincolo de fereastră
Luna,
dincoace de fereastră
Soarele
și
Picăturile de ploaie
care lovesc în geam
dinăuntru sau dinafară
sau
ca acum
și dinăuntru și dinafară
în încercarea disperată
de a strivi nimicul
prin apăsarea buzelor pe geam

Privesc prin ferestrele
ochilor
unui om beat
și nu înțeleg
cum poate fi atâta liniște
și nemișcare
Afară
când Înăuntru TOTUL se clatină,
chiar și
punctul de sprijin
altar al bisericii din noi

Privesc și cânt
cu gândul
un cântec numai al nostru
un cântec ce se înalță
ca un abur
dincolo de vise
și de speranțe,
spre Iubire,
cu atâta credință
cât să-nghită
tot nimicul pământului
plin de daruri
ascunse-n deșertăciunea
vieții
făr-de sămânță și de ploaie
ca o cale către-ndreptare