Îndrăgeam cântecul și floarea.
Admiram muntele și marea.
Mă fascinau stelele... Luna,
La greu răzbeam întotdeauna,
Dar nu știam că ursitoarea,
Mi-a ursit rău cununa...

Vor exista tristeți vrodată
Că nu m-am însurat c-o fată?
Ce dac-a fost a altuia
Și va bârfi lumea că-i rea?!
Ce dacă va fi judecată
Chiar și de mama mea?!

Eu am privit încrezător
Peste-acest zid despărțitor.
Nu era alta mai frumoasă,
În albul pur misterioasă,
Și-am devenit nerăbdător
S-o fac a mea mireasă...

Nici frații mei nu o plăceau,
Eram trist când mă tachinau
Spunându-mi: „E înșelătoare,
Tu nici nu știi de ce-i în stare!”
Erai a mea și mă dureau
Vorbele jignitoare...

Capricioasă câteodată,
Zburdalnică și zvăpăiată,
Mie-mi plăceai așa cum ești,
Mă simțeam prințul din povești.
Mama era îngrijorată,
Concepții bătrânești...

Și când ieșeam la o plimbare,
Era o dulce desfătare...
Ne stătea bine împreună,
Ne contopeam în nopți cu lună,
De sub pământ o ursitoare,
Râdea ca o nebună...

Pământul... noaptea... s-au oprit,
Și te priveam înmărmurit.
Sub rochia albă de mireasă,
Am zărit moartea sub carcasă
Care-ntr-o clipă m-a înghițit...
Maica... mă aștepta acasă.

Nu-i drept, dintr-un morman de fiare
Poți să renaști, nepăsătoare
Că eu rămân pe veci țărână,
Jelit de maica mea bătrână.
La nunta mea e-nmormântare
Și frații mei suspină...

În Rai e mare sărbătoare.
Se deschid porți strălucitoare.
Pe cer, toți îngerii se-adună.
Sunt mire, trâmbițele sună.
E Sfânta zi de Înălțare.
Pe cap, am o cunună...