Uite, iubito, cum se-agită-n rădăcini florile despărțirii
peste mormântul iubirii sacre ce ți-o voi purta în veci,
Cum se luptă cu vântul nopții polare în patima simțirii
Și cum nici măcar acum, iubito, nu suntem reci.

Strigăm la lume, lovim herculian pământul de stele
Cu copite de oțel printre scânduri tropotim liniștea ta,
Vrem să te întorci din trecut, să verși o lacrimă peste ele,
Să ne recunoști, să ne ții în brațele tale și să ne spui măcar ceva.