Nu toată lumina lumii
s-a oprit la geam să vadă
Chipul alb, de spaimă-al lunii
Care ninge-n dor, să cadă

Pe obrazul nopții, gânduri
Peste tâmpla zilei rânduri
De nu ai, pe drum, răgazul
Să te-apleci, să plângi necazul...

Te-ntorci, iată, bun și blând
Într-o lume - ziuă-noapte -
Și vezi luna coborând
Ale vieții tandre șoapte.

Plimbi de mâna suspinândă
Hărăzeala din uimire
Dai să ștergi o stea plăpândă
Care-ți cade din privire!

Îmi atingi cu răsuflarea
Trecătoarele-mi senzații,
Acum simt și cum răcoarea
Ar aduce-n mâini levații!...

Nu mai caut cu inelul
Să prind laț în jurul tău
Am găsit acum tunelul
Șarpelui la gâtul meu...

Dar e raza lunii-n cuget
Mă străpunge de mă doare
Aud noaptea ca un muget
Vie, caută un soare!