îmi vine uneori să-mi iau câmpii
și dealurile și munții aceștia
cu apele lor nechezânde

îmi vine
să-mi cioplesc dintr-un olimp
albastru toiag
să-mi sprijine mersul
din vârful lui
să nu mai văd decât esențe

spațiul e mai puțin
timpul e mai încet

îmi vine să arunc pe spinare
în vârful unui băț de tei
inima
și să mă duc
duce-m-aș dus

dii murgule dii
c-om fi că n-om fi
peste șapte țări
peste șapte mări
peste șapte flori
peste peste