Îmi cad petalele din floare,
extatic și cu valuri grele
umbrind pământ fără culoare
dar sărutat de mii de stele
în brațe cu miezul nopții.
Și sorții iar îmi ofilesc
dulcele sărut al morții.
Printre fantome rătăcesc
clipe pierdute, amintiri,
ce tăcute au așteptat
să-mi nască iarăși ofiliri,
care mă nasc neîncetat.