te păstrez în suflet ca pe o amuletă ultramarină,
în inimă îmi fac tatuaje cu chipul tău bi_adorat
și strivesc, fără milă, în mojarul gândurilor,
logaritmi de cuvinte nedespărțite în silabe
până când extrag din ele numele demodat al iubirii
peste trupul cu stigmate care mi se dăruiește noapte de noapte
într-o inconștientă durere de-o clipă
caut locul preferat și proscris,
pentru a te alinta, pentru a mă alinta,
până la buze, până la coapse, până la tălpi,
până la volatilizarea totală a parfumurilor noastre

și, mai dragă ca orice dragă, adumbrită la ochi cu fluturi imenși,
mă respiri cu plămânul meu, devenit saxofon,
și mă cânți, pe două voci, îngânând o melodie de dragoste necenzurată…
cu dorurile rotunde, mai furăm timpului încă o secundă senzuală,
încă o evadare crepusculară în nopțile diafane de turcoaz,
încă o părere de fericire nescrisă dar simțită,
deshumând fiecare senzațiile îngropate prematur în noi.