Când idolatrizarea iubitei, după ani și ani, devine întrebare,
Când adorația acumulată sub forma unui munte de culoare,
devine doar o pată, sau o umbră din ce în ce mai mare,
Ești pierdut...
Devii un purice strivit sub un mamut, dispărut și el de mult
îngropat adânc, piramidal, sub corpul lui de lut,
un scrum, sau un chiștoc aruncat pe jos de un bețiv,
refolosibil doar pentru lustru unui medalion
cândva de-argint, cândva luciv
...acum, lanț rupt, cumplit
...devii...nimic.
Deșertul ce se-ntinde direct în fața ta,
e ca un sentiment că ai murit deja,
dar ai murit într-un coșciug de dinainte pregătit
cu perna-n brațe si nu întins pe spate,
iar perna e doar o cârpă crispată și mototolită
și nu-i iubita ce-o credeai neprihănită
Durerea se-ntinde ca un bolnav în somn
sub forma unui negru stropit la unison
de mii de mâini, ace de culoare
și poți cerși orice...nu cere îndurare,
căci dacă s-a ajuns aici,
la neîncredere-ntrebare,
o vină ai și tu
și poate...e mai mare.